Astronauții ESA Andreas Mogensen și Thomas Pesquet s-au întors recent din Florida după ce au participat la „Seatest” – un exercițiu de antrenament al echipajului desfășurat pe fundul Oceanului Atlantic. Andreas a petrecut patru nopți în habitatul „Aquarius”, alături de Joa Acaba și Kate Rubins de la NASA, precum și de astronautul japonez Soichi Noguchi. Li s-a alăturat și Paxi, mascota ESA Kids, care s-a furișat de la o întâlnire din Scoția pentru a-și vizita prietenul Andreas! Deasupra lor, Thomas a preluat rolul de director de zbor și de responsabil cu comunicarea cu echipajul.
Nu este ușor să înveți cum să trăiești și să lucrezi în spațiu. Misiuni precum „Seatest” oferă ocazii valoroase de a testa noi instrumente și metode care ar putea fi utilizate în spațiu și de a exersa ieșirile în spațiu la o adâncime de 20 m sub apă. De asemenea, acestea îi ajută pe astronauții din diferite țări să învețe cum să comunice și să lucreze în echipă.

În fiecare zi, doi membri ai echipajului Seatest ieșeau afară pentru o ‘plimbare pe apă’ de trei ore, în timp ce ceilalți doi astronauți le monitorizau progresul din interiorul modulului Aquarius. După-amiaza, rolurile s-au inversat. În timpul acestor exerciții, ei s-au antrenat să se deplaseze pe diferite tipuri de teren și au testat noi metode de prelevare de probe de pe fundul mării. Au testat un ‘pooper-scooper’ modificat și un burghiu avansat capabil să foreze în siguranță în rocă solidă.
În a treia zi a misiunii lor, “plimbătorii pe apă” și-au schimbat greutățile atașate pentru a recrea gravitația de pe Lună, unde totul cântărește o șesime din greutatea pe care o are pe Pământ. “Plimbările spațiale lunare au fost cele mai frumoase”, a spus Andreas. „Este o senzație fantastică să sari pe suprafață.”
În interiorul modulului „Aquarius”, Andreas și colegii săi au asamblat și testat un mic aparat de exerciții fizice controlat de computer. Între timp, la suprafață, Thomas a învățat cum să facă față unei întârzieri de 20 de minute impuse tuturor comunicațiilor dintre astronauți și centrul de control al misiunii – o problemă cu care se va confrunta într-o zi o misiune umană către Marte sau un asteroid.