Asteroizii sunt corpuri mici, stâncoase, rămase în urma formării planetelor, în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Sunt adesea denumiți ‘planete minore’.
Se estimează că există miliarde de astfel de bucăți de rocă. Majoritatea se află într-o ‘centură principală’ în formă de gogoașă, situată între orbitele lui Marte și Jupiter. La marginea interioară a acestei centuri principale, asteroizii parcurg o orbită în jurul Soarelui în aproximativ trei ani. Cei aflați în apropierea limitei exterioare a centurii principale au nevoie de două ori mai mult timp.
Cuvântul ‘asteroid’ înseamnă ‘asemănător unei stele’. Li s-a dat acest nume deoarece, în majoritatea telescoapelor, pot fi văzuți doar ca puncte de lumină. La începutul secolului al XX-lea, astronomii îi numeau ‘paraziții cerului’. Erau vizibili în număr atât de mare încât stricau fotografiile galaxiilor și nebuloaselor îndepărtate.
Cel mai mare dintre asteroizi, Ceres, a fost primul care a fost descoperit. A fost descoperit de Giuseppi Piazzi din Palermo, Sicilia, la 1 ianuarie 1801.
O a doua planetă minoră – Pallas – a fost descoperită de Wilhelm Olbers în 1802. Au urmat apoi Juno (1804) și Vesta (1807). Din 1847, nu a trecut niciun an fără să se descopere cel puțin un asteroid.
