ESA pentru copii

Marte – planeta roșie

Mars – the red planet
Accesează imaginea

Marte este adesea numită ‘Planeta Roșie’ deoarece apare pe cer ca o stea de culoare roșu-portocaliu. Această culoare i-a determinat pe grecii și romanii antici să-i dea numele zeului lor al războiului. Astăzi, grație navelor spațiale care au vizitat-o, știm că aspectul planetei se datorează ruginii din rocile marțiene.

Marte este a patra planetă de la Soare. Aceasta orbitează în jurul Soarelui la o distanță medie de 228 de milioane de km, o distanță cu jumătate mai mare decât cea a Pământului, așa că vizitatorii umani ar simți un frig extrem. Deși verile din apropierea ecuatorului pot fi destul de calde, temperatura medie este de 63 de grade Celsius sub zero – similară cu cea din iernile din Antarctica. Nopțile sunt, de asemenea, extrem de reci.

Primii oameni care vor ajunge pe Marte vor avea de înfruntat alte probleme. Aerul este de 100 de ori mai rarefiat decât pe Pământ și este compus în mare parte din dioxid de carbon. Exploratorii vor trebui să poarte măști de oxigen și costume speciale de fiecare dată când vor ieși din locuințele lor etanșe.

Furtunile violente pot ridica nori de praf. Uneori, aceștia se răspândesc rapid pe întreaga planetă, ascunzând suprafața de privirile noastre.