Acum o sută de ani, pe 15 aprilie 1912, nava RMS Titanic a lovit un iceberg și s-a scufundat în timp ce traversa Oceanul Atlantic de Nord, provocând moartea a peste 1 500 de pasageri și membri ai echipajului. Astăzi, mii de nave parcurg aceeași rută fără a se înregistra pierderi de vieți omenești – iar sateliții contribuie la acest lucru.
Frederick Fleet avea sarcina de a sta de veghe pe Titanic în noaptea de 14 aprilie 1912. Informațiile despre gheață furnizate de Frederick erau singurele de care dispunea căpitanul Edward John Smith pentru a conduce nava prin aceste ape periculoase.
Una dintre cele mai importante consecințe ale dezastrului de pe „Titanic” a fost îmbunătățirea siguranței maritime, odată cu înființarea Convenției internaționale privind siguranța vieții pe mare și a Patrulei Internaționale de Gheață (IIP).
Rolul Patrulei de Gheață este de a monitoriza aisbergurile și de a delimita o zonă de pericol reprezentată de acestea. În orice moment, în apele arctice pot exista mii de aisberguri. Provocarea Patrulei de gheață constă în determinarea numărului de aisberguri care vor deriva spre sud, în direcția rutelor maritime. Până în prezent, nicio navă care a respectat ‘limita de aisberguri’ publicată de Patrula de gheață nu a intrat în coliziune cu un aisberg!

La început, Patrula de Gheață folosea nave maritime pentru a efectua patrule de rutină pe gheață, dar a trecut la supravegherea aeriană după cel de-al Doilea Război Mondial. În prezent, supravegherea aeriană este metoda principală utilizată, însă IIP își propune să înlocuiască zborurile costisitoare deasupra gheții cu observații prin satelit.
În prezent, Patrula de Gheață utilizează observațiile radar prin satelit pentru a completa cele aeriene. Radarele de pe sateliți sunt ideale pentru monitorizarea aisbergurilor, deoarece pot capta imagini chiar și prin nori și în întuneric.
Sentinel-1, a cărui lansare este prevăzută pentru 2013, va spori considerabil disponibilitatea datelor radar și va ajuta „Patrula Gheții” să evite dezastre precum cel al navei Titanic, petrecut acum un secol.