Știați că Universului pare să-i lipsească o parte din materie? Poate ați auzit de materia întunecată, care este foarte misterioasă și nu a fost încă descoperită de oamenii de știință. Cu toate acestea, și materia obișnuită, din care sunt alcătuite lucrurile cu care suntem obișnuiți – stelele, planetele și tot ceea ce putem vedea, atinge sau mirosi – poate fi la rândul ei misterioasă! Studiind galaxiile din vecinătatea noastră, am descoperit că unele conțin de trei ori mai puțină materie decât ne-am aștepta. Propria noastră galaxie – Calea Lactee – conține mai puțin de jumătate din materia pe care ar trebui să o aibă! Unde este această materie lipsă?
Astronomii au dedicat mult timp și efort încercând să găsească materia dispărută. În loc să se afle în partea principală a galaxiilor, unde se află majoritatea stelelor, un grup de cercetători a avut o idee: poate că această materie se află în halourile galaxiilor. Halourile sunt zone de gaz fierbinte care înconjoară galaxiile. Este dificil să se observe halourile, iar astronomii reușesc, de obicei, doar să privească în interiorul lor, fără a vedea prea departe. Ar putea halourile galaxiilor să fie ascunzătoarea perfectă pentru materia lipsă a Universului?

O echipă de astronomi a folosit un telescop spațial al ESA, numit XMM-Newton, pentru a explora halourile galaxiilor mai în profunzime decât până acum, în căutarea materiei. XMM-Newton este un telescop cu raze X, ceea ce înseamnă că nu vede lumina obișnuită pe care o pot detecta ochii noștri, ci observă razele X. Studierea halourilor galacticelor cu ajutorul razelor X permite observații mai bune!
Echipa a analizat șase galaxii spirale, căutând indicii care să sugereze prezența materiei. După verificarea datelor, erau gata să-și anunțe rezultatele: aproape trei sferturi din materia preconizată lipsea în continuare!

Deci, unde ar putea fi? Există câteva teorii. Poate că este stocată într-un tip de gaz pe care ne este greu să-l observăm. Ar putea fi într-o zonă a spațiului pe care încă nu am explorat-o. Sau poate că materia se află chiar acolo, în halouri, dar razele X emise de ea sunt prea slabe pentru a putea fi detectate chiar și de satelitul XMM-Newton.
Oamenii de știință sunt dornici să continue cercetările. Poate că într-o zi vom dezlega misterul materiei dispărute!
Un fapt interesant: Viitorul telescop al ESA, denumit „Advanced Telescope for High-ENergy Astrophysics”, va explora regiunile exterioare ale galaxiilor în căutarea materiei dispărute.