Spațiul cosmic este extrem de ostil. Navele spațiale trebuie să reziste la temperaturi extreme, atât ridicate, cât și scăzute, la radiații, câmpuri magnetice, meteoriți, resturi provenite de la alte nave spațiale și la lipsa aerului.
Având în vedere că construirea și lansarea navelor spațiale sunt costisitoare, ne dorim ca acestea să aibă o durată de viață cât mai lungă. Pentru ca sateliții să poată rezista în spațiu timp de mulți ani, ei trebuie să fie supuși (și să treacă cu bine!) numeroase teste la sol.
Primul obstacol pe care sateliții trebuie să îl depășească este zgomotul puternic și vibrațiile din timpul lansării rachetei. Acest lucru se testează prin scuturarea satelitului și expunerea acestuia la un zgomot puternic provenit de la difuzoare uriașe aflate în interiorul unei camere speciale.
Al doilea pericol pe care sateliții trebuie să îl depășească în spațiu este acela de a rezista la temperaturi extreme, atât de calde, cât și de reci. Încălzirea extremă provocată de Soare este simulată într-o cameră fără aer, dotată cu lămpi puternice și oglinzi. Temperaturile foarte scăzute sunt obținute prin pomparea azotului lichid prin conductele din pereții camerei.
Pentru a se asigura că sistemele electrice funcționează corespunzător, satelitul este plasat într-un câmp magnetic puternic, care poate provoca defecțiuni electrice. Calculatoarele monitorizează tot ceea ce se întâmplă la bordul navei spațiale în timpul acestor încercări.
Pe parcursul unui an sau mai mult, fiecare componentă a navei spațiale este testată și retestată. După asamblarea navei spațiale, aceasta este testată din nou. Abia atunci inginerii vor fi siguri că „copilul” lor va avea succes odată ce va ajunge pe orbită.
