Timp de multe secole, singura modalitate de a avea o vedere bună asupra unei zone întinse era să urci pe un teren mai înalt. Apoi, inventarea baloanelor și a aeronavelor a facilitat considerabil observarea Pământului.
În era spațială, sateliții au fost folosiți din ce în ce mai mult pentru a studia fiecare aspect al planetei noastre.
Deoarece observă Pământul de la mare distanță, aceștia sunt adesea denumiți sateliți de “teledetecție”.
Cele mai detaliate imagini ale suprafeței și atmosferei Pământului sunt transmise de sateliții aflați pe orbite joase, care trec peste polul nord și polul sud.
Pe măsură ce Pământul se rotește sub ei, acești sateliți pot realiza imagini ale întregii planete – bandă cu bandă – la fiecare câteva zile.
Sateliții aflați pe orbite polare studiază stratul de gheață și zăpadă, utilizarea terenurilor, poluarea aerului și a apei, precum și condițiile meteorologice locale. Sateliții ESA aflați pe orbite polare sunt Satelitul European de Teledetecție (ERS-2) și satelitul de monitorizare a mediului, Envisat.
Alte nave spațiale observă în mod continuu aceeași zonă a Pământului, în timp ce orbitează la o altitudine de 36.000 km deasupra ecuatorului. Acest lucru le oferă o perspectivă mai largă, dar înseamnă că nu pot vedea Pământul cu același nivel de detaliu.
Până în prezent, Europa a lansat opt sateliți meteorologici, denumiți Meteosat, pe acest tip de orbită “geostaționară”.
