ESA pentru copii

Semne revelatoare

Planet Earth as seen by the Apollo 17 astronauts
Planeta Pământ, așa cum a fost văzută de astronauții misiunii Apollo 17
Accesează imaginea

Pământul este singurul loc pe care îl cunoaștem care susține viața. Ce îl face atât de special? Un factor cheie este prezența apei în stare lichidă. Viața pe Pământ pare să fi luat naștere în bălți sau mări. Nicio formă de viață de pe planeta noastră nu poate supraviețui fără apă.

Pământul este singurul loc din Sistemul nostru Solar care are oceane întinse la suprafață. Acest lucru se datorează faptului că se află în zona ‘Goldilocks’.

Venus este prea aproape de Soare și prea fierbinte. Marte este prea departe și prea rece. Pământul se află la distanța potrivită și are temperatura potrivită.

Ar putea exista ‘Pământuri’ care orbitează în jurul altor stele? Cum le-am putea recunoaște? Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să măsurăm cât de caldă sau de rece este o planetă. De asemenea, ar trebui să existe dovezi că apa este prezentă în cantități mari.

Atunci trebuie să căutăm gaze precum oxigenul și metanul. Aceste gaze sunt eliberate în aer de către ființele vii.

Misiunile viitoare vor căuta acești ‘biomarkeri’ în mii de sisteme stelare. Deși nu vor detecta oxigenul în mod direct, vor ‘vedea’ ozonul, o formă a oxigenului. De asemenea, vor detecta dioxidul de carbon, apa și, în anumite cazuri, metanul.