ESA pentru copii

Sateliții Galileo au fost lansați pe orbită

Galileo satellites launched into orbit
Accesează imaginea

Doi sateliți Galileo de ultimă generație au fost lansați cu succes cu o rachetă Soyuz și se află acum pe orbita Pământului!

Galileo este un sistem de navigație prin satelit conceput de țările europene. Această ultimă lansare a plasat pe orbită sateliții Galileo 13 și 14. Până în anul 2020, vor fi 24 de sateliți Galileo care vor orbita în jurul Pământului, completând astfel sistemul. Astfel, oamenii din întreaga lume își vor putea afla poziția exactă oriunde pe Pământ – cu o precizie de până la un metru! Galileo va ajuta, de asemenea, echipele de căutare și salvare să găsească persoanele rătăcite sau aflate în pericol. Va trimite chiar și mesaje către aceste persoane, pentru ca ele să știe că ajutorul este pe drum!

Acum că acești doi noi sateliți se află pe orbită, pozițiile lor vor fi ajustate cu precizie, iar echipamentele lor vor fi testate în întregime pentru a se verifica dacă totul funcționează corespunzător. Odată ce vor trece aceste teste, vor începe să funcționeze împreună cu cei 12 sateliți Galileo care sunt deja operaționali în spațiu.

Programul Galileo poartă numele celebrului astronom italian Galileo Galilei. Cunoscut uneori drept “părintele astronomiei moderne”, acesta a devenit, în 1609, prima persoană care a studiat cerul nocturn cu ajutorul unui telescop. El a făcut numeroase descoperiri uimitoare, printre care și dovada că Soarele se află în centrul Sistemului Solar – și nu Pământul, așa cum credeau mulți. Tocmai datorită acestei contribuții la determinarea cu precizie a poziției noastre în spațiu, programul de sateliți Galileo poartă numele său!

Un fapt interesant: Sateliții Galileo 13 și 14 se află acum pe orbită, la o altitudine de 23.500 km deasupra suprafeței Pământului!