La fel ca oamenii, stelele se nasc, îmbătrânesc și mor. Locul în care se nasc este reprezentat de nori uriași și reci de gaz și praf, cunoscuți sub numele de ‘nebuloase’. Cea mai faimoasă dintre acestea este Nebuloasa Orion, care poate fi observată cu ochiul liber.
La miliarde de ani după nașterea sa, când o stea de dimensiuni medii, precum Soarele, se apropie de sfârșitul vieții, aceasta se extinde și devine o gigantă roșie. Diametrul acesteia poate ajunge la milioane de kilometri – când Soarele va ajunge în această etapă, va fi suficient de mare încât să înghită planetele Mercur și Venus!
După ce își expulzează straturile exterioare de gaz, steaua se prăbușește, formând o pitică albă foarte densă. O linguriță de materie provenită de la o pitică albă ar cântări până la 100 de tone! De-a lungul a miliarde de ani, pitica albă se răcește și devine invizibilă. Dar nu-ți face griji, asta nu se va întâmpla cu Soarele nostru decât peste aproximativ 5 miliarde de ani!
Stelele mici au o durată de viață îndelungată, de peste 10 miliarde de ani. Moartea lor nu a fost niciodată observată, dar se presupune că își vor încheia viața în liniște și, în cele din urmă, se vor stinge treptat.
Cele mai mari stele își încheie viața foarte brusc. Spre sfârșitul vieții lor, ele se umflă până devin supergigante roșii, înainte de a se dezintegra în cele din urmă într-o imensă explozie de supernovă.
Timp de aproximativ o săptămână, supernova strălucește mai puternic decât toate celelalte stele din galaxia sa. Apoi, strălucirea ei se estompează rapid. Tot ce rămâne este un obiect minuscul și dens – o stea de neutroni sau o gaură neagră – înconjurat de un nor în expansiune de gaz extrem de fierbinte.
Elementele formate în interiorul supergigantei (cum ar fi oxigenul, carbonul și fierul) sunt împrăștiate în spațiu. Acest praf stelar va da naștere, în cele din urmă, altor stele și planete!
