ESA pentru copii

ESA caută un nume pentru următoarea misiune europeană către Stația Spațială Internațională (ISS)

ESA astronaut Christer Fuglesang during STS-128 preflight training
Astronautul ESA Christer Fuglesang în timpul antrenamentului de pregătire pentru misiunea STS-128
Accesează imaginea

După succesul înregistrat de un concurs anterior pentru alegerea numelui misiunii OasISS, ESA solicită acum europenilor să propună un nume pentru următoarea misiune către Stația Spațială Internațională, la care va participa astronautul ESA Christer Fuglesang.

Fuglesang se va alătura misiunii STS-128 de 11 zile către Stația Spațială Internațională (ISS) în calitate de specialist de misiune. Lansarea, programată în prezent pentru data de 6 august 2009 cu naveta spațială Atlantis, va reprezenta al doilea zbor spațial al lui Fuglesang.

La sosirea sa la Stație, Fuglesang se va întâlni cu astronautul ESA Frank De Winne, care face acum parte din echipajul permanent al Expediției 20 a ISS. La momentul sosirii lui Fuglesang, Stația va fi ocupată de un echipaj format din șase membri, care include astronauți din patru agenții spațiale diferite: ESA, NASA, Roscosmos și Agenția Spațială Canadiană.

STS-128 preflight training
Pregătirea înainte de zbor pentru misiunea STS-128

Pe lângă desfășurarea experimentelor științifice și a activităților de observare a Pământului, Fuglesang va efectua două dintre cele trei ieșiri în spațiu programate. Fuglesang va fi, de asemenea, responsabil de Modulul Logistic Multifuncțional (MPLM), un modul de încărcare dezvoltat de Italia, care este utilizat pentru a transporta la Stație încărcături precum rafturi pentru echipamente științifice și de depozitare, alimente, haine și apă. MPLM va ajunge la ISS în compartimentul de încărcătură al navetei spațiale Atlantis: odată ajuns la Stație, acesta va fi transferat cu ajutorul unui braț robotic din compartimentul de încărcătură al navetei și atașat la ISS ca modul presurizat, permițând echipajului să descarce încărcătura.

Concursul este deschis tuturor cetățenilor și rezidenților statelor membre ale ESA*. Numele câștigător va deveni denumirea oficială europeană a misiunii lui Fuglesang, iar câștigătorul va primi o ramă cu logo-ul misiunii, semnată de astronauții europeni.

Cum să participi

Denumirea trebuie să reflecte următoarele aspecte:

  • Europa explorează spațiul. Oamenii sunt exploratori din fire. Europa are o tradiție îndelungată în explorarea Pământului și se va ridica la înălțimea așteptărilor în ceea ce privește explorarea spațiului.

  • ESA colaborează cu partenerii internaționali în domeniul explorării spațiale
    Stația Spațială Internațională (ISS) este un exemplu excelent de cooperare internațională. Prin contribuția sa cu personal și module, ESA își confirmă angajamentul de a colabora cu partenerii săi internaționali și în cadrul viitoarelor misiuni de explorare spațială.

  • Europa dispune de propriul laborator „Columbus”, amplasat permanent în spațiu. Europa utilizează laboratorul „Columbus” de pe Stația Spațială Internațională (ISS) în scopuri științifice, tehnologice și educaționale, în beneficiul vieții pe Pământ.

Faceți clic AICI pentru mai multe informații despre condițiile acestui concurs.