Înființarea unei baze pe Lună ar putea deveni mult mai simplă și mai ieftină dacă aceasta ar fi construită din materiale găsite pe Lună, în loc să se transporte totul de pe Pământ. O posibilitate pe care ESA și partenerii săi industriali o iau în considerare este utilizarea unui proces revoluționar, cunoscut sub numele de imprimare 3D, pentru a crea o bază din sol lunar.
Imprimarea 3D necesită un aparat special de imprimare, furnizat de compania britanică Monolite. Acesta poate construi un obiect solid, prin imprimarea strat după strat a materialului. Studiul ESA privind baza lunară utilizează un aparat de imprimare echipat cu duze care pulverizează un fel de soluție adezivă pe un material de construcție asemănător nisipului, care seamănă cu solul lunar.

“Mai întâi, a trebuit să amestecăm materialul lunar simulat cu oxid de magneziu. Astfel, acesta se transformă într-un fel de ‘hârtie’ pe care putem imprima”, a explicat Enrico Dini de la Monolite. “Apoi aplicăm o sare de legare care transformă materialul într-un solid asemănător pietrei.”
Testele au arătat că procesul poate fi adaptat astfel încât să funcționeze pe Lună, unde lichidele se evaporă de obicei din cauza lipsei aerului. Vor fi necesare studii suplimentare pentru a afla cum se poate controla praful lunar – a cărui inhalare este periculoasă. Temperaturile extreme de pe Lună reprezintă, de asemenea, o potențială problemă, întrucât imprimarea 3D funcționează cel mai bine la temperatura camerei. Polii lunari ar putea fi cei mai potriviți, deoarece prezintă cea mai mică variație de temperatură.