Nu putem vedea nimic din ceea ce s-a întâmplat în primii 300 000 de ani ai Universului. Oamenii de știință încearcă să-și facă o idee pe baza cunoștințelor lor despre particulele atomice și a modelelor computerizate.
Singura dovadă directă a Big Bang-ului în sine este o strălucire slabă în spațiu. Navele spațiale și telescoapele montate pe baloane percep acest fenomen ca un model neuniform de gaz ușor mai cald și mai rece care ne înconjoară. Aceste undulații indică, de asemenea, locurile în care norii de hidrogen erau puțin mai densi.
Pe măsură ce au trecut milioane de ani, zonele dense au atras materie datorită gravitației lor mai puternice. În cele din urmă, la aproximativ 100 de milioane de ani după Big Bang, gazul a devenit suficient de fierbinte și de dens pentru ca primele stele să se formeze.
Noile stele se nășteau într-un ritm de 10 ori mai rapid decât în Universul actual. Marii roiuri de stele s-au transformat în scurt timp în primele galaxii.
Telescopul spațial Hubble și puternicele telescoape terestre încep acum să descopere galaxii care s-au format la aproximativ un miliard de ani după Big Bang. Aceste galaxii mici se aflau mult mai aproape unele de altele decât galaxiile de astăzi. Coliziunile erau frecvente. Precum două flăcări care se îndreaptă una spre cealaltă, ele s-au contopit formând galaxii mai mari. Galaxia noastră, Calea Lactee, s-a format în acest fel.
