Instrumentele speciale, cunoscute sub numele de spectrografe, ne arată că Soarele este alcătuit aproape în întregime din două gaze: hidrogen și heliu. Temperatura la suprafața sa este de aproximativ 5 500 de grade Celsius – de peste 20 de ori mai fierbinte decât un cuptor setat la temperatura maximă. În centru, temperatura urcă până la aproximativ 15 milioane de grade Celsius, iar gazul este comprimat până la o densitate de aproximativ 10 ori mai mare decât cea a plumbului.
La temperaturi și presiuni atât de ridicate, Soarele devine un reactor nuclear, în care hidrogenul este transformat în heliu. În același timp, se produc cantități uriașe de radiații. Acestea ajung la suprafață sub formă de lumină vizibilă, infraroșie și ultravioletă, precum și de raze X.
La fiecare oră, Soarele aruncă în spațiu un miliard de tone de gaz, cu o viteză de până la 2 milioane de km pe oră. Cu toate acestea, Soarele are o masă atât de mare încât poate continua să ardă timp de miliarde de ani.
Soarele devine mai activ la fiecare 11 ani. În astfel de momente, numărul petelor solare întunecate de pe suprafața sa crește. La apogeul ciclului petelor solare, se produc mult mai multe furtuni solare explozive. În timpul ultimului maxim solar din 2001, numeroase erupții solare și ejecții de masă coronală au aruncat miliarde de tone de material în spațiu cu viteză mare.
Dacă aceste furtuni se îndreaptă spre Pământ, pot avea consecințe grave. Ele pot provoca întreruperi de curent, pot avaria sateliții și pot afecta sistemele de comunicații și de navigație. De asemenea, ele sunt responsabile pentru apariția aurorelor terestre – cunoscute în mod obișnuit sub denumirea de „aurora boreală” și „aurora australă”.
