ESA pentru copii

Misiunea „Aventurile incredibile ale lui Hera” – Piesa lipsă din puzzle

Vă prezentăm pe Hera, detectiva noastră specializată în asteroizi. Împreună cu doi CubeSats – Milani, „decodificatorul de roci”, și Juventas, „vizionara radar” – Hera pornește într-o aventură pentru a explora Didymos, un sistem de asteroizi dublu, reprezentativ pentru miile de astfel de sisteme care prezintă un risc de impact pentru planeta Pământ.

 

În septembrie 2022, sonda spațială DART a NASA a testat dacă este posibil să se devieze un asteroid prin aplicarea unei forțe de împingere – și a descoperit că da! O informație importantă, dacă vrem să evităm să avem aceeași soartă ca dinozaurii. Astronomii pot observa de la distanță cum s-a modificat orbita asteroidului mai mic de la impactul misiunii DART, dar încă lipsește o piesă din puzzle dacă vrem să înțelegem pe deplin cum funcționează ‘impactul cinetic’ în practică. Potrivit atât pentru copii, cât și pentru adulți, acest episod din ‘Incredibilele aventuri ale lui Hera’ explică de ce detectivul de asteroizi al ESA și asistenții săi CubeSat trebuie să se apropie cât mai mult pentru a face lumină asupra acestui mister cosmic.