ESA pentru copii

Plimbarea extraordinară de după-amiază a lui Luca

Luca’s extraordinary afternoon walk
Accesează imaginea

Astronautul ESA Luca Parmitano, care locuiește și lucrează pe Stația Spațială Internațională, va ieși în spațiu în această după-amiază! Va fi pentru prima dată când un astronaut italian efectuează o ieșire în spațiu!

Ieșirea în spațiu va începe la ora 14:55 CEST, când partenerul lui Luca, Chris Cassidy, va deschide trapa și va ieși în vid. Luca îl va urma câteva minute mai târziu. Chris va putea fi recunoscut după dunga roșie de pe costumul său, în timp ce costumul lui Luca va fi complet alb.

Înainte de începerea ieșirii în spațiu, Luca și Chris vor petrece câteva ore pregătindu-și costumele spațiale și sistemele de urgență care le-ar permite să se întoarcă la Stație în cazul apariției unei probleme. Odată ce totul va fi verificat, cei doi își vor putea începe excursia de șase ore.

Printre sarcinile lor se numără instalarea traseelor de cabluri pentru viitorul modul de laborator rus „Nauka”, montarea și înlocuirea sistemelor de comunicații și de gestionare a căldurii, precum și recuperarea unei camere video și a unor experimente în vederea readucerii lor pe Pământ.

Preparing for spacewalks
Pregătirea pentru ieșirile în spațiu

O parte din activitatea lui Luca va consta în a sta pe o platformă de lucru amplasată pe brațul robotic al stației, sub comanda astronauței NASA Karen Nyberg, din interiorul modulului de observare „Cupola”.

Ziua lor lungă se va încheia în jurul orei 23:00 CEST, când se vor întoarce în interiorul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Mâine va fi o zi liniștită pentru ei. Acest lucru le va permite să-și revină și să înceapă pregătirile pentru a doua ieșire în spațiu, programată pentru mijlocul lunii iulie.

Luca a promis că ne va împărtăși experiențele sale pe Twitter cât mai curând posibil după plimbarea sa. Așa că urmăriți-l pe @astro_luca și zburați alături de el pe Volare!